O raza de luna cade cu indiscretie si pe furis pe chipul ei. Isi odihneste capul in palma lui iar el o soarbe din priviri. Isi tine iubita strins in brate.
Nu te ascunde... Lasa-ma sa te privesc. Nu ma pot abtine. Esti asa de frumoasa!
Ea ii zimbeste dar privirea ei e la fel de departe ca luna de pe cer.
Mai avem citeva ore.
Timpul e dusmanul cel mai mare. Trece nemilos de repede.
Lasa-ma sa te privesc... vreau sa te pot "vedea" si cind nu vei mai fi aici. Stii, se spune ca daca te uiti la cineva suficient de mult, imaginea ti se imprima pe retina.
Il mangaie pe fata si se uita in ochii lui. Pe linga dragostea care-i leaga acum mai au ceva in comun: lacrimile...
Dragule, hai sa dormim. Peste doua ore plec si e miezul noptii.
Cu obrazul lipit de al lui, lacrimile sunt acum ale lor. S-au impletit intr-un fir nevazut care le leaga durerile si singuratatile. Somnul lor e agitat si pe furate. Mai sterpelesc de la soarta citeva clipe "impreuna". Stringindu-se in brate, dorm dar nu au parte de odihna. Fiecare traieste cu spaima adinc imprimata in suflet ca nu mai au timp. E vremea sa se desparta iar. Pentru a cita oara? Dar cine a stat sa numere?
Isi impreuneaza mainile si si le string atit de tare ca-i doare. Parca ar incerca sa smulga macar o bucatica din celalat si sa-l pastreze. Pe veci... Tot de durere, lacrimi cad din ochii lor. Ii doare sufletul, ii doare dragostea, dar cel mai tare ii doare singuratatea. Intr-un ultim sarut lacrimile reinnoada firul despartirii.
Pentru a cita oara? Dar cine a stat sa numere?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu